COD LMI: AB-II-m-A-00129

Vechime: sec. XIII-XVI

Este cel mai valoros monument de arhitectură din Transilvania, marcând apogeul romanicului târziu, fiind un exemplu de seamă al acestuia din Europa răsăriteană. Arhitectura ei nu a fost niciodată imitată, doar câteva amănunte formale au fost copiate uneori.
Începutul construcției trebuie plasat cândva în secolul al XI-lea, mai probabil la mijlocul acestui veac și se prezenta ca și o bazilică cu trei nave și absidă semicirculară la est. Această primă fază se sfârșește odată cu atacul mongolilor în 1241, când catedrala și cetatea sunt distruse. Sugestive pentru acest moment sunt relatările călugărului Rogerius, viitorul episcop de Spalato (Split): ”… am sosit la orașul Alba, unde n-am putut găsi nimic altceva decât oasele și capetele celor uciși, precum și zidurile dărâmate și risipite ale bisericilor și ale palatelor pe care le stropise sângele creștinesc vărsat cu îmbelșugare.”
 O dată cu 1246 când cetatea încetează de a mai fi regală și este donată bisericii catolice, transformându-se într-o cetate episcopală, începe reconstrucția catedralei. Noua catedrală construită în ”sistem legat”, cu două turnuri pe latura de vest, încadrând un atriu, cu transept și turn peste careu, cor cu absidă semi-circulară și absidiole în dreptul transeptului, ca și plan este o noutate pentru Transilvania. În această fază este refolosit cel mai vechi element sculptural romanic din România, provenit din faza anterioară, relieful de timpan Majestas Domini.
În 21 februarie 1277 sașii din Sibiu se răscoală împotriva unor taxe puse de episcopia de la Alba Iulia și năvălesc în timpul slujbei, ucigând cca 2000 de oameni și incendiind catedrala.
 După acest moment apar elementele gotice. Portalul de pe latura de vest este realizat la sfârșit secolului al XIII -lea, păstrând elemente romanice, iar în prima jumătate a secolului al XIV-lea a fost ridicat corul gotic. Iancu de Hunedoara construiește etajele superioare ale turnului de sud-vest.
În 1512 se construiește capela Lázói, urmată în 1524 de capela Várday care au dat tonul Renașterii în Transilvania.
Între 1565 – 1715 biserica trece în administrarea calvinilor, iar în acest context sunt distruse de către noii proprietari decorațiile interioare. Totuși astăzi se mai păstrează părți din pictură în transeptul sudic, în adâncimea glafului ferestrelor, de influență italiană, datate în prima jumătate a secolului al XIV -lea, iar în absida colateralei nordice 4 sfinți identificați doar al treilea Sf Andrei și al patrulea Sf Eremit Anton, pictați la începutul secolului al XVI –lea.
 Între 1601 și 1603 catedrala este jefuită în mai multe rânduri, iar turnul din partea de sud-vest este incendiat. Principele Gabriel Bethlen reface turnul și ridică ultimul etaj cu cornișa renascentistă.
 După 1715 odată cu consolidarea stăpânirii austriece în Transilvania, catedrala trece din nou în administrarea bisericii romano-catolice, apar elementele baroce și se construiește sacristia (1728). Lăcașul de cult este înzestrat cu o orgă din 1877 având 2209 tuburi, funcțională și astăzi.
 Catedrala adăpostește monumente funerare din epoca goticului, renaşterii şi barocului. Printre cei înmormântați în catedrală amintim pe Iancu de Hunedoara (†1456), Ioan Miles (†1442) frate său, Ladislau (†1456) fiul cel mare, Regina Isabella (†1559) și Principele Ioan Sigismund(†1571), principii Andrei Bathory (capul †1599), Ștefan Bocskai (†1609), Gabriel Bethlen (†1629), Gheorghe Rákóczi I (†1648), cardinalul Gheorghe Martinuzzi (†1551), primul arhitect al cetății bastionare Alba Carolina Giovanni Morando Visconti (†1717) etc.