O delegație a Băncii Mondiale în vizită de lucru la Primăria Municipiului Alba Iulia
01.02.2013
Primarul Mircea HAVA se va întâlni marţi, 5 februarie, cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale, în cadrul unei misiuni programate la Alba Iulia. Întâlnirea este prilejuită de derularea Memorandumului de înţelegere privind sprijinul pentru implementarea proiectelor în vederea absorbţiei fondurilor structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene în Romania, încheiat între Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Banca Mondială. Municipiul Alba Iulia este unul din studiile de caz selectate în cadrul acestui memorandum, la nivelul întregii ţări fiind selectate doar trei oraşe.
Obiectivul îl reprezintă simplificarea şi îmbunătăţirea sistemului de planificare pentru o dezvoltare teritorială durabilă, integrată perioadei de programare a Comisiei Europene 2014 – 2020, respectiv fundamentarea corectă a politicilor cu impact teritorial, caracteristice comunităţilor locale. Formularea recomandărilor de către Banca Mondială va avea în vedere premisele şi oportunităţile principale pentru creşterea eficienţei teritoriale, coordonarea programelor de investiţii şi modificările instituţionale. Raportul final al Băncii Mondiale, care va fi realizat în urma discuţiilor cu reprezentanţi din sectoarele cheie ale oraşelor de referinţă, precum și Municipiul Alba Iulia, va cuprinde soluţii care să răspundă nevoilor reale de dezvoltare din teritoriu.
Mai multe informații regăsiți anexat.