a

Călătoriile inspirate, duc la Alba Iulia, în Cetate

13.03.2014


„Cine nu e la Târgul de Turism, nu prea există în turism” e o sintagmă care circulă printre agențiile și tour-operatorii deveniți deja prezențe constante la Târgul de Turism al României. Cel mai important eveniment din domeniu, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 31, și-a deschis astăzi porțile pentru vizitatori. 280 de companii din 24 de țări, 6 pavilioane expoziționale întinse pe mai bine de 16.000 de metri pătrați și peste 30.000 de vizitatori așteptați până duminică, în ultima zi de târg – acestea sunt cifrele ce definesc cea mai amplă manifestare turistică românească.
Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba au înțeles că, în vremurile moderne, daca nu ești în centrul acțiunii chiar atunci când se întâmplă, riști să ratezi sezonul și să rămai la coada industriei turistice. Ca în fiecare an, o echipă a Primăriei Alba Iulia și una a Serviciului Turism din cadrul Consilului Județean Alba, s-au mobilizat pentru a reprezenta împreună orașul, Cetatea Alba Carolina și județul Alba la momentul zero al anului în turism. Pe lângă reprezentanții administrațiilor locale și județene, o serie de parteneri privați și artiști populari din Alba au venit și ei să susțină efortul de promovare și să dea amploarea meritată prezenței la cel mai important târg de turism din România.


Comunicat de presă

tiparire, pdf si email