a

Mulțumiri sponsori Ziua Națională

14.12.2018


Implicarea directă și susținerea necondiționată, mai mult decât un tricolor în piept, sunt argumentele majore care îmi dau dreptul să cred că, la Alba Iulia, o comUNITATE trece de la intenții la fapte, că punem umăr lângă umăr, nu doar vorbe peste vorbe, când e ceva măreț de făcut. Așa au stat lucrurile în ceea ce privește organizarea manifestărilor de Centenar în Cetate. Cu resurse puține, cu zero rezerve primite "de la centru", dar susținere masivă din partea unor ROMÂNI adevărați care au înțeles că-n România acestui moment, nicio administrație, nu poate "duce" singură un demers atât de mare. S-au implicat în asta și, pentru asta, le mulțumesc din inimă, în numele tuturor colegilor din Primăria Alba Iulia, tuturor celor care ne-au susținut, financiar și logistic, pentru ca fiecare moment din cele 3 zile ale sărbătorii Centenarului să iasă bine, chiar foarte bine. Consider că este de datoria noastră să îi și menționăm oficial, pentru că și ei au considerat că e de datoria lor să se implice activ, nu doar declarativ. Vă mulțumesc, din nou, tuturor celor care modelați România și o ajutați să devină mai bună, prin fiecare român, în fiecare moment.

Sponsor principal: Kaufland România

Sponsori: Vodafone, Star Transmission, Star Assembly, Staropramen, Jidvei, Borsec, Dedeman, Lactate Ibănești, Solina România, Polaris M Holding, Alba Cons, Matin Maier, Gliss Ella, Diafan, Inter Transilvania, Eurometric, Medical Pegasus, Medimage Lois, Metal Prod, Infogrup, Strometh, Contact Media, Văldilă Anca, Asociația Crescătorilor de Ovine din județul Alba.

Donații prin intermediul site-ului www.ziuaromâniei.ro: Lucian Andrei, Mihai Dan, Nedelcu Marius, Panu Cristian, Ciprian Necreală, Roman Florin, Bus Ana Maria, Al.Tomi Gabriel, Florea Horațiu, Șușman Radu, Șerdean Andreea, Ramona Maria Sperlea, Hava Mircea, Tudorașcu Raul, Fulea Ioan, Asociația Chinologică Alba, Hașa Cătălin, Pleșa Călin Aurel, Rus Răzvan Gabriel.


tiparire, pdf si email