a

Comunicat de presă - Curs de calificare nou prin proiectul MICESA

23.01.2019


Formarea profesională este una dintre componentele de bază ale proiectului „Măsuri Integrate de Combatere a Excluziunii Sociale în comunitățile marginalizate din Municipiul Alba Iulia-MICESA“.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt îndrumați spre cursurile de calificare organizate gratuit prin proiect, în urma sesiunilor de informare și consiliere profesională.

Facem cunoscută organizarea unui nou curs de calificare-Îngrijitor copii”. Programul este de nivel 2,  are o durată de 3 luni și va fi susținut de experții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței  de Muncă Alba, partener în cadrul proiectului. Data concretă a demarării cursului rămâne să fie anunţată.

Cursul, cu o importantă componentă practică,  se adresează celor care vor să se califice în acest domeniu. Amintim câteva dintre avantajele participării la programul de calificare: pregătire alături de formatori cu experiență;  folosirea unor tehnici moderne de predare/instruire;  obținerea unei diplome recunoscute în România și Uniunea Europeană;  dobândirea de competențe profesionale (ex. asistarea şi administrarea alimentelor pentru persoana asistată; formarea/dezvoltarea deprinderilor la copilul asistat;  acordarea primului ajutor;  supravegherea stării de sănătate etc.).

Cursanţii vor fi selectați din comunitățile țintă ale proiectului: Chicago“ (blocurile V5 și V6),Goldiş (blocurile 6BCD, 7BCD, 8 BCD) și „Pâclişa” (str. Alunului nr. 1-20, str. Coastei, str. Mierlei, str. Rariștei, str. Văii, str. Carpenului – imobil 141 A-E, interval intersecție imobile 132, 153 – capăt stradă imobil 162). Cursanţii trebuie să aibă domiciliul sau viză de flotant în comunitățile amintite.

Prin proiect vor fi organizate şi alte cursuri de calificare:

- agent de curățenie: durata 3 luni;

- agent de securitate: durata 3 luni;

- lucrător finisor pentru construcții: durata 3 luni;

- operator mașini unelte cu comandă numerică: durata 3 luni;

- croitor îmbrăcăminte: durata 3 luni;

În derulare sunt cursurile de „Lucrător în comerţ“ şi „Măcelar“, iar finalizate sunt cele de „Îngrijitor bătrâni la domiciliu“ şi „Bucătar“.

 

Informatii suplimentare găsiți aici


tiparire, pdf si email