Comunicat de presă - Hotărârea 7 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență
16.05.2020
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Alba Iulia
Hotărârea nr. 7
din 15.05.2020
privind unele măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu virusul SARS-Cov-2,
pe teritoriul municipiului Alba Iulia
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, ale O.UG. nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, ale Regulamentului-cadru, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004 privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și a centrelor operative pentru situații de urgență, precum și ale Regulamentului privind structura organizatorică, funcționarea, atribuțiile și dotarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Alba Iulia, aprobat prin Dispoziția primarului nr. 525 din 27 aprilie 2020.
În temeiul prevederilor cuprinse în HOTĂRÂRA nr. 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
În temeiul prevederilor cuprinse în ORDONANŢA DE URGENŢĂ Nr. 68/2020 din 14 mai 2020, pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile.
Având în vedere situația existentă la nivel național și necesitatea instituirii unor măsuri suplimentare pentru gestionarea infecțiilor cu noul coronavirus pe teritoriul municipiului Alba Iulia
În data de 15.05.2020, s-au dezbătut și s-au aprobat de către membrii C.L.S.U. al municipiului Alba Iulia, prin intermediul on-line, următoarele :
1. Se deschid toate parcurile din municipiul Alba Iulia pentru plimbări în aer liber sau exerciții fizice individuale. Nu este permisă formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane în cazul în care acestea nu fac parte din aceeași familie. Albaiulienii care vor alege să petreacă timp în parcuri vor utiliza măști de protecție facială care să le acopere nasul și gura și vor aplica toate măsurile de distanțare socială. Se menține recomandarea purtării mănușilor de protecție de unică folosință.
2. Parcul Dendrologic „Dr. Ioan Vlad” din municipiul Alba Iulia se redeschide și va funcționa după următorul program: marți-duminică între orele 09:00-21:00, ultima intrare ora 20:00. Vizitatorilor nu le este permisă formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane în cazul în care acestea nu fac parte din aceeași familie. Vizitatorii și personalul vor utiliza măști de protecție facială care să le acopere nasul și gura și vor aplica toate măsurile de distanțare socială. Se menține recomandarea purtării mănușilor de protecție de unică folosință.
3. Se extinde programul Pieței Agroalimentare Centru astfel: luni, miercuri, joi și vineri între orele 08:00-16:00, marți și sâmbătă între orele 07:00-16:00, duminică închis. Comercianții/producătorii și cumpărătorii au obligația purtării măștilor de protecție facială care să le acopere nasul și gura și să păstreze distanța de siguranță de min. 2m. Administrația pieței se va preocupa de derularea activităților de dezinfecție după ora de închidere a pieței. Măsura controlului de specialitate, inclusiv măsurarea temperaturii comercianților/producătorilor rămâne obligatorie. În cazul identificării de persoane cu temperatura mai mare sau egală cu 37,3° Celsius se va dispune măsura limitării acesului respectivei persoane în incinta pieței agroalimentare.
4. Activitarea talciocului din municipiul Alba Iulia rămâne suspendată.
5. Se menține măsura obligatorie de purtare a măștilor de protecție facială, care să acopere nasul și gura, în spațiile potențial aglomerate (piețe agroalimentare, magazine/supermarketuri/ hypermarketuri, magazine de bricolaj ș.a.). Aceste măsuri sunt obligatorii atât pentru vânzători cât și pentru cumpărători. Totodată se recomandă utilizarea mănușilor de protecție. Măsura distanțării sociale pentru protecția persoanelor (2 m) este obligatorie în toate spațiile potențial aglomerate (piețe agroalimentare, magazine/supermarketuri/ hypermarketuri, magazine de bricolaj ș.a.)
6. Toaletele publice din Cetatea Istorică Alba Iulia își reiau programul de funcționare normal (zilnic între orele 08:00-22:00). Se vor amplasa dispozitive cu dezinfectanți, se vor intensifica măsurile de dezinfecție și curățenie pentru asigurarea unui climat de siguranță a sănătății publice. Utilizatorii grupurilor sanitare și personalul vor utiliza măști de protecție facială care să le acopere nasul și gura și vor aplica toate măsurile de distanțare socială.
7. Se menține măsura obligatorie a controlului medical în toate sediile instituțiilor publice din municipiul Alba Iulia. Personalul de specialitate se va asigura că toate persoanele care au acces în clădire își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectanți puși la dispoziție în mod gratuit de către adimistrația instituțiilor, respectiv va verifica temperatura fiecărei persoane care are acces în respectiva instituție. În cazul identificării de persoane cu temperatura mai mare sau egală cu 37,3° Celsius se va dispune măsura limitării acesului respectivei persoane în incinta instituției. Se menține măsura obligatorie de purtare a măștilor de protecție facială, care să acopere nasul și gura și recomandarea purtării mănușilor de protecție de unică folosință.
8. Bazele sportive din municipiul Alba Iulia rămân închise. Sportivii de performanță pot utiliza bazele sportive strict în baza aprobării de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență a cererii formulată în scris către Primăria municipiului Alba Iulia. Pentru a intra în analiză o astfel de cerere, solicitantul trebuie să facă dovada legitimării la un club sportiv.
9. Transportul public local operat de Societatea de Transport Public Alba Iulia (STP) va respecta programul stabilit pentru perioada de vacanțe școlare. Excepție fac transporturile organizate pentru personalul agenților economici. Pentru toate situațiile de transport public de călători pe raza UAT Municipiul Alba Iulia și zona metropolitană se vor respecta toate măsurile de siguranță și protecție atât pentru pasageri cât și pentru șoferi. Măsurile de dezinfecție rămân obligatorii. Purtarea măștii de protecție facială care să acopere nasul și gura este obligatorie pentru pasageri. Măsura purtării mănușilor de protecție este recomandată. Persoanele care nu respectă aceste reguli nu vor avea acces în mijloacele de transport în comun. Aplicarea acestor prevederi revine operatorului de transport în comun.