a

Alba Iulia are un manual de branding care reglementează modul de utilizare a logo-ului turistic

10.02.2015


Identitate ca la carte:

Orice firmă sau organizație locală poate folosi gratuit Manualul de Branding al municipiului Alba Iulia

Alba Iulia are un manual de branding care reglementează modul de utilizare a logo-ului turistic


În urmă cu cinci ani, Alba Iulia a reușit să învingă hazardul, fiind primul oraș din România care a adoptat un brand turistic profesionist. În 2010, odată cu primele lucrări care au tranformat cetatea, orașul a ales un mod original de a-și afirma identitatea, provocând publicul larg să răspundă unor întrebări precum: cine suntem, ce ne descrie cel mai bine, ce merită să promovăm? Protagonistul, omul care a reușit să îmbine credibil și inspirat răspunsurile la toate aceste întrebări este unul dintre cei mai buni profesioniști în branding, albaiulianul Adrian Docea.

În următorii ani, logo-ul turistic a “călătorit” oriunde a fost invitat: conferințe, evenimente, târguri naționale sau internaționale, concerte, materiale de promovare adunând un număr remarcabil de prezențe prin care i s-a garantat expansiunea și notorietatea. Din păcate, în multe cazuri, s-a ținut mai puțin seama de reguli grafice sau de aspecte estetice.

Adrian Docea a documentat riguros un manual de utilizare a brandului turistic, un mod de asistență consecventă adresat tuturor celor care aleg să folosească logo-ul turistic ce are la bază sloganul “Cealaltă Capitală”.

“Manualul de brand al orașului e important din două puncte de vedere: unul practic, altul simbolic. Cel practic are legatură cu obiectivele de marketing ale orașului: restaurarea cetății e încheiată, promovarea cetății de-abia începe. Nu poți promova coerent brandul Alba Iulia fără un manual de brand. În peste 200 de pagini manualul acoperă pe lângă aspecte care țin de logo și slogan, reguli tipografice, cromatice, elemente vizuale secundare, recomandări de folosire a identității vizuale, aplicații practice și mai ales o consistentă parte strategică. Ce înseamnă asta pentru oraș? Înseamnă că orice activitate de promovare de acum încolo va fi mai eficientă fiindcă manualul de brand garantează coerența și consecvența eforturilor de promovare.Din punct de vedere simbolic acest manual e o premieră: Alba Iulia este primul oraș din Romania cu un manual de brand facut la standarde internationale - de altfel cu strategia de marketing creata de agentia Heraldist & Wondermarks pentru Alba Iulia si prezentata in acest manual, orasul a fost primit in programul de marketing de oras “City Logo” al Uniunii Europene, alaturi de orase precum Oslo, Varsovia sau Genoa; suntem mândri să vedem că, deși suntem singurul oraș din sud-estul Europei care a fost acceptat și suntem și cel mai mic oraș din program, suntem priviți nu doar ca simpli participanți dar ca lideri pe strategie de marketing. Începând cu acest an vom vedea împreună cum această strategie se va materializa în activități de promovare care să crească interesul turiștilor pentru oraș.” – Adrian Docea, Strategic Partner, Heraldist & Wondermarks.

Dincolo de menirea certă de a reprezenta un instrument de lucru profesionist în promovarea orașului, manualul explică și îndrumă modul de întrebuințare a elementelor de identitate. Astfel, agenții economici sau organizațiile locale de orice fel, care vor să își îmbunatățească imaginea și să își promoveze apartenența la una dintre cele mai solide și recunoscute comunități din România, au ocazia să descarce și să utilizeze cu titlu gratuit manualul de branding al orașului. Singura cerință este respectarea instrucțiunilor, pentru a păstra nealterată ideea în care a fost creat documentul.

“Costurile pentru ca o firmă, ONG sau orice entitate cu personalitate juridică să aibă un manual de branding al ei nu sunt neglijabile. Probabil din cauza asta, foarte mulți care și-ar fi dorit, nu au avut acces la un astfel de instrument de imagine și promovare. Însă dacă tot l-am făcut – și l-am făcut foarte bine – n-o să-l ținem doar la sertar, să-l folosim doar noi, Primăria. Oricine vrea să folosească logo-ul orașului sau elemente din manualul de branding, este binevenit să o facă și, mai mult de atât, sprijinit să îl implementeze corect”, a declarat Mircea Hava, primarul Municipiului Alba Iulia. Tot el a mai adaugat: “E o modalitate simplă de a crește împreună: noi, firma sau organizația respectivă și, mai important decât orice, orașul în sine. Orice creștere a vizibilității e binevenită și de dorit”.

Toți cei interesați să folosească manualul de branding al Municipiului Alba Iulia (sau să facă sugestii pe marginea acestuia) în promovarea afacerii sau a organizației lor, îl pot descărca de la adresa: http://www.apulum.ro/pdf/Alba Iulia Manual De Brand_2014.pdf


tiparire, pdf si email