a

Anunț de selecție voluntari - Programul „Dezvoltare Locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”

16.04.2021


 

www.eeagrants.ro                                                                                                  www.frds.ro          

Programul ,,Dezvoltare Locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”

finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021

          

ANUNȚ DE SELECȚIE VOLUNTARI

VOLUNTAR AJUT!

 

Începând cu data de 19.04.2021, Direcția programe din aparatul de specialitate al Primariei Municipiului Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, str. Bucovinei, nr. 6, jud Alba, organizează sesiune de recrutare a cel puțin 10 de voluntari, pentru a participa la diferite activități dedicate dezvoltării urbane durabile a Municipiului Alba Iulia, în mod deosebit acțiuni de promovare și facilitare a importanței menținerii unei stări optime de sănătate (A2.2).

Se caută voluntari din domeniul sănătății/medical și anume persoane care au experiență/abilități/calificări în meseriile de: asistenți medicali, medici, reprezentanți medicali etc. pentru promovarea importanței informării corecte și a responsabilizării grupului țintă cu privire la gestionarea și menținerea propriei stări de sănătate în condiții optime, printr-o campanie de sensibilizare și conștientizare a importanței menținerii unei stări optime de sănatate prin proiectul „IRIS – Integration of Roma Through Innovative Skills” în cadrul Programului “Dezvoltare locală, reducerea săraciei și incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021”.

Prin implicarea în proiectele și activitățile municipalității, voluntarii vor beneficia de o serie de avantaje precum:

  1. Încheierea unui contract de voluntariat pe o durată de minim 2 ani, cu posibilitatea de prelungire, pe baza căruia activitatea prestată va fi recunoscută legal ca experiență profesională (activitatea de voluntariat se consideră experiență profesională și/sau în specialiate, în funcție de tipul activității, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite).
  2. La finalul stagiului de voluntariat se emite un certificat de voluntariat și o fișă de evaluare personalizată privind activitățile desfășurate și în funcție de rezultatele obținute și o scrisoare de recomandare din partea primarului.
  3. Participare la alegere la programe de formare derulate în proiect: curs de perfecționare facilitator comunitar/animator socio-educativ.
  4. Participare la sesiuni de lucru în cadrul cărora vei fi informat cu privire la nevoile comunității locale și implicare în procesul de luare a decizilor în cadrul echipei de proiect.
  5. Posibilitatea de a-și dezvolta abilități de scriere, implementare și prezentare a proiectelor personale în care cred, iar cele mai bune inițiative vor avea susținerea administrației locale în vederea implementării, totodată se încurajează generarea de idei de proiecte comunitare.
  6. Participare la întâlniri INSPIRAȚIONALE/MOTIVAȚIONALE la care vor fi invitați și personalități cu experiență în domeniul voluntariatului sau care au derulat acțiuni cu impact la nivel local sau național în domeniul CORPORATE SOCIAL RESPONSIBILITY.
  7. Posibilitatea de implicare în organizarea de evenimente publice de interes local și de a colabora cu întreaga echipă a primăriei în diferite proiecte.
  8. Oportunitatea de a contribui în mod direct în procesul de planificare strategică a orașului.

 

Pentru a se încadra ca voluntar persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • Vârsta cuprinsă între 18-65 de ani.
  • Capacitatea de exprimare corectă și coerentă în limba română.
  • Apt din punct de vedere medical (persoanele încadrate într-un grad de invaliditate pot face parte din echipa de voluntari, atât timp cât activitățile în care aleg să te implice nu au un efect negativ asupra sănătății). În echipa Primăriei încurajăm și promovam egalitatea de șanse, valorificând abilitatea și nu dizabilitatea.
  • Să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni.
  • Orientat spre rezultate și muncă în echipă.

Dosarele de înscriere se pot depune până în data de 26 aprilie 2021 inclusiv, ora 16:00 la

sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Str. Calea Moților, nr. 5A, Alba Iulia, Jud Alba, la Biroul Registratură.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă:

  • Cerere de înscriere voluntariat;
  • Copia actului de identitate;
  • Certificat de naștere
  • Certificat/ adeverință medicală;
  • O declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  • Curriculum vitae, modelul comun european;
  • Copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;

 

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0753822456, Vlas Roxana Ioana, Coordonator activitate voluntariat.

 

 

 

Acest document în format PDF aici !!!

Model cerere voluntariat, aici !!!

Model declarație, aici !!!

Model acord prelucrare date, aici !!!

Model acordul părintelui, aici !!!


tiparire, pdf si email