ANUNȚ - Hotărâre privind acordarea unor facilități la plata impozitului anual pe clădiri și a taxei lunare pe clădiri datorate pentru anul 2020
10.12.2020
Art. 1 În anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit/taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidențiale situate pe raza teritorială a municipiului Alba Iulia, aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice.
Art. 2 În anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, după caz, situată pe raza teritorială a municipiului Alba Iulia, dacă în perioada în care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică.
Art. 3 Pentru a beneficia de prevederile art. 1 proprietarii clădirilor au obligația ca, până la data de 21 decembrie 2020 inclusiv, să depună la Direcția Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia o cerere de acordare a reducerii, însoțită de o declarație pe proprie răspundere.
Art. 4 Proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale utilizate pentru activitatea economică proprie, în declarația pe proprie răspundere prevăzută la art. 3 vor menționa fie întreruperea totală a activității economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parțială a activității economice. Proprietarii care și-au întrerupt parțial activitatea anexează la cererea prevăzută la art. 3 o copie a certificatului pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Art. 5 În cazul proprietarilor care dețin clădiri nerezidențiale date în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, din declarația pe proprie răspundere prevăzută la art. 3 trebuie să reiasă că aceștia se regăsesc concomitent în următoarele situații:
a) au renunțat la cel puțin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei, redevenței sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilite conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă;
b) cel puțin 50% din suprafețele totale deținute și afectate ale activităților economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosință a clădirilor respective au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total și/sau parțial activitatea economică.
Art. 6 Pentru încadrarea în situația prevăzută la art. 5 lit. b) proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale verifică dacă cel puțin 50% din suprafața totală deținută și dată în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală și/sau parțială a activității acestora.
Art. 7 Proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale date în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, la cererea prevăzută la art. 3 vor anexa declarația pe proprie răspundere din care rezultă încadrarea cumulativă în situațiile prevăzute la art. 5 lit. a) și b), însoțită de declarațiile pe proprie răspundere a utilizatorilor cu privire la întreruperea totală a activității economice a acestora și/sau de certificate pentru situații de urgență emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în cazul utilizatorilor care și-au întrerupt parțial activitatea economică, după caz.
Art. 8 În cazul în care persoanele prevăzute la art. 1 au plătit impozitul anual pe clădiri datorat pentru anul 2020, până la data de 30 septembrie 2020, acestea pot solicita restituirea diferenței de impozit, în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Art. 9 Pentru a beneficia de prevederile art. 2 concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ – teritoriale , dup caz, au obligația ca până la data de 21 decembrie 2020 inclusiv să depună la Direcția Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia o cerere de acordare a scutirii, însoțită de o declarație pe propria răspundere. În declarația pe propria răspundere contribuabilii vor menționa prevederile legale potrivit cărora au avut obligația întreruperii totale a activității proprii, pe perioada instituirii stării de urganță și/sau alertă.
Art. 10 În cazul în care peroanele prevăzute la art. 2 au plătit taxa lunară pe clădiri datorată pentru perioada în care s-a instituit starea de urgență și/sau alertă, acestea pot solicita restituirea taxei, în termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 11 În cazul contribuabililor care au beneficiat de prevederile ar. 1, impozitul anual pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de reducere, asupra impozitului anual datorat pentru anul 2020.