ANUNȚ - Consultarea populației privind aprobarea planului urbanistic zonal “MODIFICARE REGLEMENTARI URBANISTICE IN VEDEREA REPARCELARII”
30.09.2021
Nr.112996/2021
Serviciul Administraţie publică locală, juridic contencios - Direcția juridică, administrație publică locală din Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Alba Iulia, în conformitate cu prevederile art. 7 alin.(2) din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, informează publicul interesat cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal ,,MODIFICARE REGLEMENTARI URBANISTICE IN VEDEREA REPARCELARII”
Etapa de consultare a populației se desfăşoară în perioada 30.09.2021- 10.11.2021.
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect de hotărâre, se pot depune în scris specificându-se articolul sau articolele din proiect sau regulament la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, de pe str. : Calea Moților, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură sau în format electronic pe adresa de e-mail: office@apulum.ro în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunț, respectiv până la data de 14.10.2021, ora.16.00.
Proiectul de hotărâre și documentația referitoare la acest proiect pot fi consultate la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, camera 1 (Direcția Urbanism, Amenajarea Teritoriului) sau pe site-ul autorității publice www.apulum.ro, secțiunea Consultare publică.