a

ANUNŢ dezbatere publica privind stabilirea criteriilor de zonare și încadrare a străzilor și a unor imobile situate în intravilanul municipiului Alba Iulia în zonele de impozitare delimitate

11.12.2023


Anunţ privind organizarea unei întâlniri de dezbatere publică

 

Primăria Municipiului Alba Iulia, astăzi, 11.12.2023 anunță și invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică pentru proiectul de hotărâre privind STABILIREA CRITERIILOR DE ZONARE ȘI ÎNCADRARE A STRĂZILOR ȘI A UNOR IMOBILE SITUATE ÎN INTRAVILANUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA ÎN ZONELE DE IMPOZITARE DELIMITATE.

Evenimentul are loc în data de 19.12.2023, ora 14,00 în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Alba Iulia, Calea Moților, nr. 5 A.

Documentaţia referitoare la acest proiect de hotărâre poate fi consultată: pe site-ul autorității publice locale www.apulum.ro, la secțiunea Consultare publică cât și la avizierul acesteia.

La dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în limita locurilor disponibile în sală, toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, ai presei etc.

Modalitatea de colectare a recomandărilor: în scris, conform anunțului nr. 127201/2023 privind deschiderea procedurii de consultare publică, specificându-se articolul sau articolele din proiectul de act normativ în discuție, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, din Calea Moților, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură, sau în format electronic, pe adresa de e-mail: urbanism@apulum.ro sau office@apulum.ro, până la data de 20.11.2023, h 16.00; sau verbal, de către cetățenii interesați în cadrul ședinței de dezbatere publică.

Modalitatea de înscriere și luarea cuvântului: luarea cuvântului se face în ordinea înscrierii pe listă, la începutul dezbaterii publice. Timpul alocat luării cuvântului este de 5 minute pentru fiecare participant.

Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la dezbaterea publică, având asupra sa actul de identitate, respectiv dovada calității de reprezentant al persoanei juridice, după caz.

Dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la luarea cuvântului și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție. La dezbaterea publică vor participa obligatoriu inițiatorul și/sau inițiatorii proiectului de act normativ din cadrul autorității publice locale, experții și/sau specialiștii care au participat la elaborarea referatului de aprobare însoțit de alte documente specifice, privind necesitatea adoptării actului normativ propus și persoanele interesate care au făcut recomandări scrise.

Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie la telefon: telefon 0372586433, persoană de contact: Valentin Onișoru, e-mail: urbanism@apulum.ro, sau office@apulum.ro.

Anunț publicat în data de 11.12.2023.

 


tiparire, pdf si email