Comunicat de presa - Sprijin financiar pentru plata bonelor
04.08.2020
Părinții din Alba Iulia, care nu au cu cine să-și lase copiii sub 6 ani, pot beneficia de ajutor financiar pentru plata unei bone.
Primăria municipiului Alba Iulia va susține familiile cu venituri nete mai mici de 3500 de lei pe membru de familie, cu sume de maxim 710 lei/lună.
Ajutorul financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie.
Astfel, în cazul veniturilor până la 2.100 de lei se acordă lunar un ajutor de 710 lei, în cazul veniturilor cuprinse între 2.101 și 2.500 de lei se acordă un ajutor de 550 de lei, familiile care au venituri lunare pe membru de familie cuprinse între 2.501 și 3.000 de lei primesc 390 de lei, iar cele cu venituri cuprinse între 3.001 și 3.500 de lei primesc un ajutor lunar de 250 de lei.
Există și o serie de condiții pentru acordarea acestui ajutor: de exemplu, el nu se acordă pentru copilul care este înscris la creșă/grădiniță sau pentru care părintele a refuzat un loc la creșă/grădiniță, ori l-a retras de la creșă/grădiniță. De asemenea părinții trebuie să facă dovada plății la zi a taxelor și impozitelor către primărie, iar bonele trebuie să dețină diplomă, certificat sau un alt titlu de bonă, recunoscute ori echivalate în conformitate cu prevederile legii.
„Era doar o noțiune de timp. Acum e o stare de fapt. De astăzi, orice tânără familie din Alba Iulia își poate depune la Direcția de Asistență Socială dosarul pentru a primi bani “de bonă”. Am grăbit acest proiect pentru a ajuta cât mai mulți tineri albaiulieni să își poată angaja bone de încredere, pentru a-și crește micuții în siguranță și fără gândul “unde îl duc/ cu cine îmi las azi copilul”. Pe de altă parte, continuăm să dezvoltam infrastructura educațională pentru preșcolari, construim o creșă de 90 de locuri în zona Orhideelor și căutăm permanent alte și alte noi locuri și soluții pentru alte grădinițe și creșe. Alba Iulia crește, la propriu, și prin juniorii ei.” – Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia.
Solicitările se pot depune la Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, bd. Revoluției 1989, nr. 26. Telefon de contact: 0258 810 325.
Întreaga metodologie de acordare a sprijinului pentru plata bonelor poate fi consultată la adresa: https://extranet.apulum.ro/Registratura/Hotarari/Detaliu.aspx?registru=HOT-HCL&nr=207&an=2020