Comunicat de presă - Campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice
18.11.2020
Tu ce faci cu echipamentul tău stricat?
Locuitorii din Județul Alba au la dispoziție preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor de echipamente electrice
Ecollect (www.roecollect.ro) împreună cu ECOTIC (www.ecotic.ro ), Primăria Municipiului Alba Iulia și Garda de Mediu Alba asigură cetățenilor din județ preluarea GRATUITĂ de la sediul firmei sau de la domiciliu a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, cum ar fi echipamente IT, electrocasnice, mașini de spălat, frigidere, tot ce funcționează cu ajutorul curentului electric sau baterii/acumulatori.
„Deșeurile de echipamente electrice și electronice conțin substanțe periculoase pentru sănătatea noastră și pentru mediu, dar și cantități mari de materii prime secundare. Acesta este motivul pentru care e foarte important să le reciclăm corespunzător. Vom tempera astfel consumul excesiv de resurse și vom reuși să asigurăm un model de viață sustenabilă.” – Gabriel PLEȘA, primarul municipiului Alba Iulia