a

COMUNICAT DE PRESĂ: ”PNRR: Creșterea eficienței energetice a clădirilor de învățământ din Municipiul Alba Iulia – Liceul Tehnologic Dorin Pavel – CORP A - LICEU”

07.03.2023


COMUNICAT DE PRESĂ

”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

 

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia derulează proiectul proiectului CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA – LICEUL TEHNOLOGIC DORIN PAVEL – CORP A - LICEU”, cod proiect C5 – B2.1.a – 1575. În acest sens, la data de 13.02.2023, s-a semnat de către Municipiul Alba Iulia, Contractul de finanțare nr. 10407/26.01.2023, încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență și UAT Municipiul Alba Iulia, în calitate de Beneficiar.

 

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, Runda 2, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice*).

 

Prin investiția propusă se urmărește creșterea eficienței energetice și  reducerea consumului de energie pentru încălzire între 30 - 60% (conform Recomandării Comisiei privind renovarea clădirilor nr. 2019/786, renovarea moderată presupune economii de energie primară cuprinse între 30-60%) în comparație cu situația anterioară renovării și respectarea Comunicării Comisiei - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (2021/C58/01).

 

Punctăm câteva dintre lucrările care se vor realiza:

 

Reabilitare termică a elementelor de anvelopă

  • izolarea termică a părții opace a fațadelor cu sistem termoizolant amplasat la exterior cu grosimea de 10 cm
  • izolarea  termică a șpaleților golurilor la ferestre și uși cu sistem  termoizolant cu grosimea de 2-3 cm
  • izolarea termică a soclului cu sistem termoizolant de soclu cu o grosime de 5 cm
  • înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tamplărie termoizolantă (parte vitrată) unde este cazul
  • izolarea termică a planșeului la ultimul nivel cu sistem termoizolant vată minerala de 25 cm
  • izolarea termică a plăcii peste subsol cu sistem termoizolant polistiren expandat de 10 cm
  • lucrări de demontare a instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele imobilului precum si remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de izolare termică

 

Instalații încălzire

  • înlocuirea corpurilor statice
  • înlocuirea tuturor ventilelor nefuncționale
  • înlocuirea rețelei de distribuție a agentului termic

 

Instalații apă caldă de consum

  • repararea tuturor armăturilor defecte
  • utilizarea perlatoarelor pentru reducerea debitului de apă
  • introducerea unor armături cu consum redus de apă – baterii pentru lavoare cu senzor sau cu temporizator
  • izolarea termică a conductelor de distribuție a apei calde de consum și a conductei de recirculare din subsolul tehnic al clădirii și din spațiul încălzit
  • izolarea termică a boilerului cu acumulare pentru prepararea apei calde de consum
  • reducerea temperaturii apei calde de consum până la 50 gr C
  • înlocuirea echipamentelor actuale de producere a apei calde de consum cu echipamente noi, moderne

 

Instalații – iluminat artificial

  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica ridicată și durata mare de viață
  • Instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezență, acolo unde acestea se impun
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei: panouri solare fotovoltaice
  • Se propune instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei pentru iluminat, sistem de panouri solare fotovoltaice, pentru producerea de energie din surseregenerabile în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

”Am repetat-o în nenumărate rânduri, preocuparea mea pentru educație are întâietate, iar din acest punct de vedere, proiectele de reabilitare a clădirilor de învățământ continuă să se afle pe lista mea de priorități. Copiii din Alba Iulia au dreptul la un învățământ de calitate, iar asigurarea calității infrastructurii educaționale este, în acest context, esențială.” , apreciază Pleșa Gabriel Codru, Primar al Municipiului Alba Iulia.

 

            Valoarea totală nerambursabilă a proiectului este de 8.315.716, 58 lei cu TVA.

Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la data de 13 februarie 2023 până la data de 12 februarie 2026.

 

Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.

 

Contact: office@apulum.ro

 

Acest document, în format PDF se găsește aici!!!


tiparire, pdf si email