Informație de presă - Modalități de plată la Primăria municipiului Alba Iulia
13.03.2020
Primăria municipiului Alba Iulia, având în vedere că în ultimele zile se înregistrează un număr foarte mare de persoane care se prezintă la sediul Direcției de Venituri (Taxe și Impozite), reamintește că există modalități de plată alternative, care nu necesită deplasarea la casierie.
Acestea sunt:
1. Plata electronică cu cardul prin intermediul www.ghiseul.ro
a) plata fără autentificare
b) plata cu autentificare (Folosirea acestei opţiuni necesită nume de utilizator şi parolă pentru autentificare în www.ghiseul.ro. Plicul cu numele de utilizator şi parola se ridică, în baza actului de identitate, de la Biroul informatică din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia. Vă mulţumim pentru înţelegere!)
2. Plata electronică folosind servicii de internet banking
3. Ordin de plată la bancă (Municipiul Alba Iulia, Cod Fiscal 4562923)
4. Plata prin mandat poştal (Municipiul Alba Iulia, Cod Fiscal 4562923)
Pentru ordine de plată, internetbanking și mandate poștale lista conturilor IBAN se găsește pe link-ul: https://extranet.apulum.ro/Pagini/IBANpentruplatataxelorsiimpozitelorlocale.aspx.
Pentru persoanele care insistă totuși să facă plată la casieriile instituției, reamintim că achitarea taxelor și impozitelor se poate face cu cardul (POS) sau în numerar la ambele sedii ale Direcţiei Venituri (str. Ardealului - sediul principal și str. Bucovinei - fostul sediu al Dalkia).
Sumele de plată sunt prezentate pe Deciziile de impunere pentru anul 2020 care au fost transmise tuturor contribuabililor persoane fizice și juridice având bunuri impozabile pe raza administrativă a municipiului Alba Iulia.
Pentru orice informații suplimentare sau asistență, contribuabilii sunt rugați să apeleze 0258 818338.
Începând din data de 13.03.2020 plata taxelor aferente Serviciului de Evidență a Populației (buletine, duplicate la certificate naștere/deces/căsătorie, taxe speciale de stare civilă ș.a.) se poate face în numerar, direct la sediul SPCLEP, nefiind necesară deplasarea la casieriile Direcției de Venituri.