Nunta de aur
28.04.2016
Primăria municipiului Alba Iulia şi Consiliul Local organizează în data de 15 mai 2016, cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, “NUNTA DE AUR” a cuplurilor care au împlinit 50 ani de căsătorie.
Sunt aşteptate să participe la acest eveniment toate cuplurile, din Municipiul Alba Iulia, care în anul 2016 împlinesc 50 ani de căsătorie.
Înscrierea se va face, pe baza actelor de identitate şi a certificatului de căsătorie, la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia, Str. Libertăţii, Nr. 21, de luni până vineri, între orele 08.00 -16.00, până la data de 4 Mai 2016.
Mai multe informații pot fi obținute la telefon: 0258 / 810 565.