Omagierea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române la Căminul pentru persoane vârstnice
25.01.2014
Vineri, 24 ianuarie, la Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia a fost organizată o manifestare cultural-artistică pentru omagierea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române. Grupul literar-artistic „Optimiştii”, din cadrul căminului, coordonat de asistent social principal Raluca Muntean şi Eva Petrescu, a prezentat un program de poezii şi cântece patriotice dedicate domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a înfăptuit Unirea de la 1859.
Momentul artistic s-a încheiat cu tradiţionala horă a unirii în care s-au prins, cu drag, bunicii îngrijiţi în cămin.
Manifestarea face parte din programul complex de integrare, socializare şi petrecere a timpului liber a vârstnicilor din cămin.