Principalele obiective cuprinse în proiectul bugetului de investiții
19.03.2013
Dorim să vă prezentăm temele administrative prioritare care preocupă municipalitatea în anul 2013, printr-o scurtă analiză a bugetului de investitii derulate în acest an.
Considerăm că bugetul propus pentru acest an este unul realist, care atrage şi respectă imperativele legale în vigoare prin intervenţia financiara obiectivă la toate investiţiile începute, unde sunt restanţe la plată, iar cel mai important aspect, atenţia maximă se concentrează pe finalizarea lucrărilor de anvergură finanţate în principal din fonduri europene. Acest lucru va duce şi la respectarea unei realitati sociale, prin care se susţine un sector economic important, cel al construcţiilor, în egala masură se vor menţine locuri de muncă.
“ Dacă nu am fi avut parte de acele corecţii nemeritate pe care le câştigăm în instanţa ,dar care din păcate ne afectează bugetul în mare măsură, am fi putut face în acest an mult mai mult din ce ne-am propus. Ma refer aici la reabilitarea zonei străzii Tudor Vladimirescu, a ştrandului de la Schit şi a multor obiective dictate de priorităţile cetăţenilor ce astăzi figurează la capitolul “amânare”. Chiar şi aşa, vom face tot ce ne stă în puteri pentru a acoperi lucrări importante, pentru a ne respecta angajamentele faţă de constructori, dar mai ales faţă de oraş şi oamenii lui.” Mircea Hava - primar
Bugetul de investitii din acest an este mai mare cu aproximativ 15% faţa de cel din 2012, cifrându-se la 24,39 milioane euro. Tendinţa generală şi obiectivă este de susţinere a lucrărilor mari începute în anii anteriori. Aşadar, centrul istoric remodelat în cadrul proiectului de reabilitare a Zonei Interioare va beneficia de 38 895 740 lei, iar pentru reconstrucţia Laturii de Vest a Cetăţii sunt alocaţi 16 560 710 lei. Consolidarea, restaurarea şi conservarea componentelor artistice ale zidurilor traseului Nordic vor avea alocaţi puţin peste 700 000 lei. Zona istorică a oraşului va beneficia din acest an de un sistem de supraveghere video cu dispecerizare pentru care se prefigurează o cheltuială de până la 350 000 lei. Promotorii şi practicanţii sporturilor urbane primesc şi ei o veste bună, administraţia a alocat aproximativ 300 000 lei pentru începerea lucrărilor de amenajare a unui skatepark în zona terenurilor de tenis din Cetate. Un alt proiect important din cadrul POR este Valorificarea Resurselor Turistice – Parcul Dendrologic, o zonă ce va beneficia de accesibilizare corespunzătoare, pentru care în acest an se estimează a fi cheltuiţi 7 286 400 lei.
Proiectele de infrastructură sunt consistente şi în acest an, o pondere mare având finalizarea lucrărilor la accesele în oraş, respectiv DN74 str. Zlatnei şi Calea Moţilor cu un buget de 6 901 890 lei şi modernizarea DN1 E 81 strada Al. I. Cuza pentru care estimarea bugetară este de 12 788 490 lei. Atenţia administraţiei locale pentru acest tip de lucrari de reabiltare a drumurilor se traduce în acest an prin investiţii în cartierele Bărăbanţ şi Oarda, respectiv străzile: Mureşului, Măceşului, Biruinţei, Busuiocului, Castanilor, Dumbrăviţei pentru care sunt alocaţi 1 454 000 lei. De asemnea mai multe drumuri din localităţile aparţinătoare municipiului Alba Iulia (Miceşti, Oarda, Bărăbanţ, Partoş) vor fi modernizate, valoarea estimată a investiţiilor ce se vor realiza în 2013 se cifrează la 10 026 000 lei. Lucrările de modernizare din cartierul Tolstoi, executate azi în proprţie de 70%, dispun de un buget de aproximativ in valoare de 2 429 140 lei pentru finalizarea contractului. Complementar acestor lucrări sunt prevăzute şi investiţii pentru siguranţa circulaţiei şi signalistică rutieră în cuantum de 319 560 lei.
Actuala tendinţă de dezvoltare a oraşului impune lucrări de execuţie şi modernizare a reţelei de iluminat şi energie electrică. Reţeaua va fi extinsă în zonele dezvoltate recent şi modernizată în interiorul oraşului, pentru anul 2013 valoarea estimată pentru acest obiectiv este de 1 759 930 lei. Reţelele de alimentare cu apă şi pentru canalizarea şi tratarea apelor reziduale însumează o alocare de 788 420 lei.
Capitolul învăţământ preşcolar şi gimnazial a fost şi va rămâne o preocupare constantă pentru administraţia locală. Investiţiile din acest an iau în calcul începerea amenajării curţii de la şcoala Ion Agârbiceanu conform documentaţiei existente, întocmirea documentaţiilor pentru viabilizarea sălii de sport de la Şcoala nr. 3, precum şi pentru amenajarea Grădiniţei nr 16. În acest an este prevăzută pentru aceste obiective suma de 440 000 lei. Un alt capitol bugetar semnificativ vizează amenajarea unei creşe în cartierul Cetate, prin schimbarea destinaţiei centrului de hemodializă ce a funcţionat în clădirea respectivă: 1 020 440 lei. De asemnea s-a prevăzut elaborarea documentaţiei pentru realizarea a încă unei facilităţi de acest tip în cartierul Ampoi 1. Spectrul serviciilor sociale în care primăria Alba Iulia este partener principal va fi dezvoltat prin construirea “Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii Sfânta Maria” pe amplasamentul fostei CT 5 zona Arnsberg, investiţie realizată din fonduri nerambursabile şi care beneficiază în acest an de o alocare de 705 000 lei.
Dezvoltarea publică prevede în acest an lucrări de viabilizare pentru blocurile de locuinţe sociale blocurile A1, A2, A3 evaluate la un cost de 1 911 280 lei. Serviciile comunitare vor fi intregite în următoarea perioadă prin construirea unui adăpost conform legislaţiei în vigoare pentru câinii fără stăpân.
Toate celelalte capitole bugetare ce nu au fost menţionate în acest raport, dar şi cele evidenţiate, pot fi consultate la sediul Primăriei Alba Iulia.
În egală masură, vă stăm la dispoziţie pentru orice fel de lămuriri suplimentare.