a

Străzile din Cartierul “Meridian” și cele din zona Dealul Furcilor vor fi modernizate în acest an

16.03.2016


Primăria Alba Iulia continuă să modernizeze, într-un ritm alert și la standarde europene,  străzile din municipiu care necesită o reabilitare urgentă. Cel mai recent exemplu este al mai multor artere aflate în zona Dealul Furcilor și în cartierul „Meridian”, din vecinătatea complexului Alba Mall. Pentru aceste perimetre, în data de 10 martie 2016, au fost semnate contractele de execuție așa că, în următoarele luni, locuitorii de aici, fie că vorbim de pietoni, fie de șoferi, se vor putea bucura de drumuri moderne. „Vreau ca albaiulenii să înțeleagă faptul că pentru noi, cei din Primărie, fiecare zonă din oraș este la fel de importantă, fie că vorbim de zonele centrale, fie de cele mărginașe. Procesul de modernizare al străzilor din municipiu este unul care subscrie anumitor criterii iar ordinea în care lucrările de reabilitare au loc, depinde de mai mulți factori. Asigurarea pe care le-o dau, personal, albaulienilor, este aceea că toți sunt egali și că prioritatea noastră este aceea de a le oferi, fiecăruia dintre ei, posibilitatea de a trăi într-un oraș în care lucrurile se fac temeinic, în folosul comunității” , a precizat primarul Mircea Hava.

Contractul de lucrări pentru modernizarea străzilor din zona Dealul Furcilor a fost atribuit companiei Florea Grup. Pretul rezultat in urma licitatiei este de 1 568 083,81 lei, iar soluția tehnică adoptată este covor asfaltic. În privința cartierului Meridian, câștigătorul licitației este SC ELIS PAVAJE SRL, iar valoarea contractului este de 634 237, 39 lei. Lucrările presupun amenajarea tramei stradale și a trotuarelor în sistem de dalaj, cu precizarea că execuția parțială a străzii Costache Negruzzi se va realiza prin covor asfaltic și trotuare dalate. Termenul prevăzut pentru ambele contracte este de zece luni de la intrarea în vigoare, prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

"Până acum, putem spune că Izvorului (strada, n.r.) era un izvor nesecat de nemulțumiri și, la fel, Meridian era... paralel cu condițiile de viață dintr-un oraș de secol 21. Evident că, dacă s-ar fi putut, toate ar fi fost rezolvate de ani buni, însă, când ești limitat de un buget și de niște planuri stricte, de o ordine a investițiilor clar prevăzută, ești obligat să le și respecți. Și, că tot veni vorba de respect, tocmai de asta, din respect pentru oamenii de acolo, am "tras" cât am putut pentru a face din cauza lor o prioritate. Acum, în sfârșit problemele vor fi rezolvate și sper ca toată lumea, și de pe Izvorului, și din Meridian, va fi mulțumită. Mai avem de așteptat puțin până când vremea ne va permite total să intervenim fara să fim nevoiți să revenim." - Mircea Hava.

Vă reamintim faptul că, de la an la an, administrația locală din Alba Iulia a tratat ca și prioritate zero modernizarea străzilor din municipiu. Numai în 2015, spre exemplu, numărul arterelor vizate a depășit cifra de 50. Revenind la lucrările care vor demara, curând, în zona Dealul Furcilor și cartierului „Meridian”, administrația locală precizează lista străzilor care vor intra în reparații capitale: Cartier Meridian – parțial strada Costache Negruzzi; Strada Izvorului, Strada Nicolae Labis, Strada Barbu Catargiu.


tiparire, pdf si email