a

Zidurile Cetății afectate de procesul de îngheț - dezgheț vor fi reparate

08.04.2013


Zonele din Cetatea Alba Carolina afectate de intemperiile sezonului rece beneficiază de garanţie în privinţa repaţiilor.

Toate porţiunile de zid observate ca afectate de procesul de îngheţ-dezgheţ din perioada iernii vor fi refăcute. Cu toate că materialele furnizate pe durata reabilitărilor din Cetate, în acest caz, zona zidurilor, au fost însoţite de certificate de calitate, deci implicit beneficiază de garanţie din partea furnizorului. Din păcate, unele loturi s-au dovedit de o calitate neconformă avizelor, fapt care a determinat exfolierea cărămizilor din anumite obiective reabilitate.

„Toate viciile constatate au fost evidenţiate şi notificate către constructor. Acesta a demarat lucrările de înlocuire a elementelor necorespunzătoare în exploatare, iar până la sfârşitul acestei luni dorim să eliminăm aceste neajunsuri.” – Silvia Moldovan, director Direcţia Tehnică.

De asemenea, în perioada următoare, zonele pietonale din interiorul şanţurilor Cetăţii vor fi igienizate.


tiparire, pdf si email