a

Finalizarea Proiectului “ALBA IULIA – COMUNITATE LOCALĂ RESPONSABILĂ”

29.11.2017


Primăria Municipiului Alba Iulia, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu FUNDAȚIA CIVITAS PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ - Filiala Cluj – Napoca și S.C. XEROM SERVICE S.R.L. a semnat contractul de finanțare pentru proiectul cu titlul Alba Iulia - Comunitate locală responsabilă, ID 105088.

Acest contract este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa prioritară 5 Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul specific 5.1- Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri / operațiuni integrate în contextual mecanismului de DLRC.

Obiectivul proiectului îl constituie mobilizarea și implicarea organizațiilor locale și a comunităților dezavantajate de la nivelul Municipiului Alba Iulia, în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă acestea, printr-o abordare multisectorială.

Pe parcursul perioadei de implementare a fost înființată Asociația Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă ce include autorități publice locale, reprezentanți ai societății civile, operatori privați și persoane fizice, asociație responsabilă cu organizarea de consultări publice și  cu conținutul unei strategii de dezvoltare locală și a unei liste indicative de intervenții cu o valoare cumulată de aproximativ 8 000 000 euro.

Pe termen scurt, prin realizarea strategiei, comunitatea este singura responsabilă pentru prioritizarea principalelor soluții pentru rezolvarea problemelor identificate, având în vedere și atuurile existente și potențiale ale zonei. Pe termen lung, proiectele prioritizate în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală vor genera schimbări de ordin social și economic în cadrul zonelor marginalizate din teritoriul SDL, prin îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică din teritoriul SDL.

Valoarea totală a proiectului este de 222.128,41 lei din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este de 217,674.88 lei, iar contribuția solicitantului 2.864,53 lei.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 3 de luni și 16 zile, 16.08.2017 – 30.11.2017.

"Proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programului Operațional Capital Uman 2014-2020"


Comunicatul în format .pdf poate fi vizualizat aici.