COMUNICAT DE PRESĂ - 100 de chipuri ale Unirii din 1918
12.10.2018
COMUNICAT DE PRESĂ
12.10.2018
100 de chipuri ale Unirii din 1918
În 2018, anul Centenarului României moderne, se cuvine să avem în Alba Iulia cât mai multe acțiuni, evenimente prin care să valorificăm resurse, talente locale. În acest context, Municipiul Alba Iulia derulează proiectul „100 de chipuri ale Unirii din 1918“.
Rezultatul proiectului se va concretiza în realizarea a 100 de portrete pentru tot atâtea personalități implicate în organizarea Marii Adunări Naționale din 1 decembrie 1918, dar și în derularea altor evenimente care au pregătit Unirea Transilvaniei cu România, act hotărât la Alba Iulia.
Iniţiativa face un arc simbolic peste timp și implică tânăra generație, un grup de elevi de la Liceul de Arte Plastice „Regina Maria“ din Alba Iulia, coordonați de profesorul Gheorghe Urdea. Tinerii au tocmai responsabilitatea realizării portretelor. Poiectul pune accentul pe factorul uman, evidenţiind figuri ilustre ale elitelor culturale, religioase, politice şi militare care au militat activ şi au acţionat decisiv pentru înfăptuirea statului naţional unitar român. Aceste personalităţi de vârf ale generaţiilor contemporane cu Marea Unire au fost exemplare pentru eforturile şi sacrificiile de tot felul ale întregului popor român pentru împlinirea unui vechi ideal naţional. Pe listă figurează personalități ca: Vasile Goldiș, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Ștefan Cicio Pop, Emil Hațieganu, Vasile Lucaciu, Romul Boilă, Epaminonda Lucaciu, Ovidiu Hulea, Valeriu Braniște, Ioan Fechete Negruțiu, Florian Medrea, Ioan Teculescu, Vasile Urzică, Camil Velican, Zaharia Muntean.
Imaginile de epocă cu personalitățile Unirii au fost documentate și furnizate de către echipa de proiect.
Portretele realizate vor fi expuse în cadrul unei expoziții ce va fi vernisată în cursul lunii noiembrie, la Alba Iulia. Până acum, sunt realizate 70 de lucrări. Ulterior, portretele vor putea fi văzute de localnici şi turişti în locuri din Alba Iulia accesibile publicului larg.
Bugetul proiectului este de aproximativ 18.000 de lei, sumă asigurată din bugetul local al Municipiului, respectiv de Banca Transilvania, care este alături de noi în calitate de sponsor. Cea mai mare parte a sumei a fost alocată achiziției materialelor necesare realizării portretelor.
Menționăm că inițiativa este și o continuare a altui proiect derulat de Municipiul Alba Iulia, finalizat în noiembrie 2017, „Alba Iulia-O istorie vizuală prin «amprente» celebre“, cofinanțat de Ministerul Culturii prin Administrația Fondului Cultural Național. Atunci, elevii de la Liceul de Arte Plastice „Regina Maria“ din Alba Iulia au realizat 25 de portrete a personalităților aduse în atenție de filmul documentar realizat prin proiect-„Amprente celebre în #AlbaIulia“.
Detalii suplimentare: Nicu Neag-coordonator proiect/Email: nicuneag@gmail.com
Informatii suplimentare găsiți aici