a

Comunicat de presă privind implementarea proiectului „Accelerate poSitive Clean ENergy Districts – acronim ASCEND”

17.10.2023


Comunicat de presă privind implementarea proiectului

„Accelerate poSitive Clean ENergy Districts – acronim ASCEND”

finanțat prin Programul Orizont Europa

 

Municipiul Alba Iulia este unul dintre cei 39 de parteneri din 13 state membre (Franţa, Germania, Ungaria, Cehia, România, Belgia, Luxemburg, Slovacia, Italia, Spania, Portugalia, Suedia, Austria) și o țară asociată (Elveţia) care colaborează în implementarea proiectului „Accelerate poSitive Clean ENergy Districts" – acronim ASCEND, sub coordonarea Lyon Confluence. Acest proiect este finanţat în cadrul Programului Orizont Europa.

Scopul proiectului ASCEND este să dezvolte și să integreze Cartiere cu Energie Curată Pozitivă în mediul urban european, cu scopul de a le transforma în modele de referință în eforturile de combatere a schimbărilor climatice. Aceste cartiere vor contribui la crearea de comunități incluzive, reziliente și inteligente, capabile să facă față provocărilor actuale și viitoare.

Elementul central al proiectului îl reprezintă Cartierele cu Energie Curată Pozitivă, care sunt compuse din cinci componente fundamentale: angajarea cetățenilor, clădiri cu emisii zero de carbon, infrastructuri energetice inteligente, spații publice și mobilitate cu emisii reduse, precum și instrumente digitale. Aceste componente gravitează în jurul conceptului de „dirijor urban," care reprezintă o entitate publică responsabilă de coordonarea tuturor elementelor și serviciilor din cadrul Cartierului cu Energie Curată Pozitivă, cu scopul de a implementa schimbări sustenabile în cadrul cartierului.

Partenerii proiectului colaborează pentru a facilita schimbul de cunoștințe în cadrul consorțiului. Acest lucru implică participarea activă la întâlniri transnaționale, organizarea de evenimente comune, implicarea în conferințe și colaborarea în grupuri de lucru concentrate pe aspecte precum comunicare, diseminare și replicare.

Proiectul ASCEND urmărește patru obiective strategice pentru a-și atinge ambiția de a accelera și extinde soluțiile energetice curate pozitive:

  1. Dezvoltarea a două Cartiere cu Energie Curată Pozitivă, caracterizate prin accesibilitate și incluziune, în orașele pilot Lyon și München.
  2. Extinderea cu succes a acestor soluții în orașele multiplicator: Porto, Charleroi, Stockholm, Praga, Budapesta și Alba Iulia.
  3. Scalarea și adaptarea pachetelor de soluții energetice curate pozitive pentru un număr semnificativ de orașe și investitori.
  4. Diseminarea largă a rezultatelor proiectului către comunitatea orașelor inteligente.

 

Valoarea totală a proiectului: 24,662,744.19 EURO

Valoarea finanțării alocată Municipiului Alba Iulia: 721,500.00 EURO

Perioada de implementare: 01 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2027.

 

Pentru mai multe informații suplimentare, vă invităm să vizitați site-ul proiectului: https://www.ascend-project.eu

 

Persoană de contact:

Tudor Drâmbărean - Manager de proiect

Tel: 0372 586 428

E-mail: inovareurbana@apulum.ro


Documentul integral, în format PDF, se găsește aici!