a

Eveniment organizat în Municipiul Alba Iulia, în cadrul proiectului ”Forever Young”

07.11.2024


Eveniment organizat în Municipiul Alba Iulia, în cadrul proiectului ”Forever Young”

 

În perioada 4- 6 noiembrie 2024, avut loc în Alba Iulia primul eveniment în cadrul proiectului „Forever Young”. Reprezentanți ai orașelor Kranj (Slovenia), Opole (Polonia) Székesfehérvár (Ungaria) și Zadar (Croația) s-au întâlnit la Alba Iulia unde și-au prezentat expertiza în utilizarea fondurilor Uniunii Europene și bunele practici în implementarea proiectelor cu finanțare europeană.

Reprezentanții orașelor participante au avut ocazia să afle mai multe despre renovarea Cetații Alba Carolina prin diferite proiecte cu finanțare europeană. Au avut loc discuții și prezentări despre finanțările sprijinite de Uniunea Europeană legate de mobilitate, energie verde și creșterea eficienței energetice. La eveniment au luat parte și elevi de la Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian”, care au urmărit o prezentare despre importanța conștientizării financiare, și au fost actori pentru o oră, în cadrul  unui atelier de actorie, condus de membrii Grupului de teatru independent Skepsis. Pe lângă practica generală de utilizare a fondurilor UE, participanții au putut să învețe despre proiectele destinate în principal tinerilor. Reprezentanții fiecărei entități implicate în proiect au prezentat modele de bune practici și proiectele implementate în orașele lor, într-un schimb de idei care a avut loc în ultima zi a evenimentului. În cadrul întâlnirii, participanții au analizat și discutat direcțiile strategice și obiectivele pentru următoarele evenimente care se vor organiza în cadrul proiectului, fiind abordate subiecte ca: managementul proiectului, managementul financiar și de comunicare.

Proiectul ”Forever Young”, susținut prin programul CERV Town-Twinning 2023, este finanțat de Uniunea Europeană și își propune să stimuleze reziliența în comunități prin schimbul de experiență și colaborare. Proiectul a început la 1 septembrie 2024 și are o durată de 12 luni, fiind coordonat de Municipalitatea Székesfehérvár (Ungaria). Municipiul Alba Iulia are statut de partener în proiect, în consorțiul format din șase organizații din România, Ungaria, Slovenia, Polonia și Croația.

Echipa proiectului Forever Young.

Contact:

Tel: 0372 586 428                Fax: 0258 812 545           email: inovareurbana@apulum.ro